Mihai Eminescu si Regina Elisabeta a României


 



 

Mihai Eminescu și Regina Elisabeta

„-Uiţi că vorbeşti cu regina României ?“

„-Da, dar nu cu regina poeziei!“

 

  La jumatatea lunii ianuarie ne aducem aminte de Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850 ), poetul nepereche, cel mai mare poet al neamului românesc.

  Orice român cred că a citit sau măcar a ascultat câteva din versurile creației eminesciene, dar nu mulți dintre noi cunoaștem istoria tumultoasă a vieții marelui poet.

  Astăzi aș vrea să ne reamintim o întâmplare din viața acestuia- întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Regina Elisabeta a României.

  Regina Elisabeta, soția Regelui Carol I al României, a fost contemporană cu Mihai Eminescu, ea însăși fiind o mare iubitoare a scrisului, fiind cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva ( cântecul pădurii ).

  Între cei doi, deși apropiaţi prin preocupările lor literare, a existat o mare distanţare socială și o adevărată relaţie glacială poate și datorită faptului că Mihai Eminescu a fost antimonarhist convins.

    Ruptura decisivă dintre suverană și poet se pare că s-a produs atunci când regina şi poeta Elisabeta, i-a cerut o opinie despre una dintre poeziile sale.

    Se păstrează consemnat în documente faptul că Eminescu i-ar fi răspuns reginei, obișnuită a primi doar complimente, cu o sinceritate ofensatoare:

   „Majestate! În forma actuală, cred că ar fi mai bine să nu fie publicată”!

  Obişnuită doar cu laude, Regina Elisabeta a fost destul de deranjată de răspuns, fapt pentru care aceasta i-ar fi spus poetului:

  „Uiţi că vorbeşti cu regina României ?“

   Mihai Eminescu deloc intimidat a raspuns la rându-i:

  „Da, dar nu cu regina poeziei!“

   Eminescu i-a spus astfel reginei că respectiva poezie, ar fi mai bine să nu fie publicată, cel puţin în forma respectivă.

    Cert este că după această întâlnire, relaţiile dintre poet şi Regina Elisabeta au devenit reci și distante, astfel că în anul 1883, după apariţia poeziei ,,Luceafărul,,, regina considera că poemul eminescian este ,,o proastă imitaţie a lui Alecsandri,,!!!

  Toate acestea ne arată că înainte de a fi un geniu al poeziei în cazul lui Mihai Eminescu sau ,,Mama răniților,, așa cum era supranumită Regina Elisabeta pentru meritele pe deplin recunoscute, în timpul razboiului de independentă al României din 1877-1878, cei doi au fost simpli oameni, cu micile lor orgolii, răutăți și idealuri. Și poate tocmai acest lucru îi face atât de umani și în egală măsură atât de iubiti sufletelor noastre.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cristea Viorel sau visul unui om: Muzeul faunei din Calarasi

Cetatea de la Pacuiul lui Soare

Samca Samodiva